•ianuarie 20, 2012 • Lasă un comentariu

how fragile we (actually) are.
humans with the force to move mountains who cry for intangible things.

I am wrong so many times, but fail to find the right way over and over again.

•ianuarie 19, 2012 • Lasă un comentariu

Te voglio bene

•ianuarie 18, 2012 • Lasă un comentariu

remember?

•decembrie 7, 2011 • Lasă un comentariu

 

Later edit: cateodata timpul incepe sa doara. simti?

•decembrie 4, 2011 • Lasă un comentariu

defecte

•noiembrie 1, 2011 • Lasă un comentariu

imi plac. serios chiar imi plac. n-am fost vreodata o perfectionista si nici nu imi place sa fiu. mi-a venit asa….ca idee, in timp ce imi reciteam posturile si ma uitam ca mai am pe ici pe colo strecurate greseli (typos). in acelasi timp imi aduceam aminte de un blog comercial, in care o tipa isi maia vindea produse. si care spunea ca nu accepta comentarii sau mesaje cu greseli in ele. my dear…I don’t give a fuck. atata timp cat nu e o greseala gramaticala facuta din prostie sau necunoasterea unor notiuni de baza, greselile mele sunt ale mele si nu-mi mai corectez in veci posturile. asa le-am scris si asa le las. mai presus de asta incep propozitiile cu litera mica…ce oribil. de-asta exista punctul. stii ca se termina propozitia, stii ca o sa inceapa alta, nu cred ca exista dubii. in cazul unor lecturi mai mari de 1 pagina e obositor intr-adevar sa urmaresti. pentru mine e perfect asa.

rar apuc sa ma uit in urma si sa nu vreau sa schimb ceva. blogul asta e unul din putinele lucruri. imi place asa cum e. fara multi vizitatori, fara multe cuvinte atunci cand e cazul. asa abstract si bizar, cu greseli si pauze lungi.

imi plac ocazionalele abateri de la perfectiune, pentru ca fac un lucru unic. cu cat incerci mai mult sa te incadrezi in norme, cu atat renunti la ce ai tu deosebit, cu atat te pierzi in multime mai bine. blend in, nu?

 

this isn’t everything

•octombrie 27, 2011 • Lasă un comentariu

“And in one little moment
It all implodes”

I miss the silence in my head

On ira où tu voudras, quand tu voudras

•octombrie 21, 2011 • Lasă un comentariu

 

 

Tu sais, je n’ai jamais été aussi heureux que ce matin-là
Nous marchions sur une plage un peu comme celle-ci
C’était l’automne, un automne où il faisait beau
Une saison qui n’existe que dans le Nord de l’Amérique
Là-bas on l’appelle l’été indien
Mais c’était tout simplement le nôtre
Avec ta robe longue tu ressemblais
A une aquarelle de Marie Laurencin
Et je me souviens, je me souviens très bien
De ce que je t’ai dit ce matin-là
Il y a un an, y a un siècle, y a une éternité

On ira où tu voudras, quand tu voudras
Et on s’aimera encore, lorsque l’amour sera mort
Toute la vie sera pareille à ce matin
Aux couleurs de l’été indien

Aujourd’hui je suis très loin de ce matin d’automne
Mais c’est comme si j’y étais. Je pense à toi.
Où es-tu? Que fais-tu? Est-ce que j’existe encore pour toi?
Je regarde cette vague qui n’atteindra jamais la dune
Tu vois, comme elle je reviens en arrière
Comme elle je me couche sur le sable
Et je me souviens, je me souviens des marées hautes
Du soleil et du bonheur qui passaient sur la mer
Il y a une éternité, un siècle, il y a un an

On ira où tu voudras, quand tu voudras
Et on s’aimera encore lorsque l’amour sera mort
Toute la vie sera pareille à ce matin
Aux couleurs de l’été indien

nebun de alb

•octombrie 11, 2011 • Lasă un comentariu

Steve Jobs’ 2005 Stanford Commencement Address

•octombrie 7, 2011 • Lasă un comentariu

It made and impression on me

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.